13 September 2017
Despre Scoala de Terapie, Lia - o fosta cursanta, ne spune: “Mia, catelusa maidaneza adoptata recent si Scoala de TAA s-au dovedit a fi o imbinare la care acum cativa ani doar visam. Suntem la inceput si primesc cu entuziasm si o doza de teama (oare ne iese?) provocarile de la cursuri, care devin tot mai antrenante. La finalul intalnirii nu stiu cine e mai obosita –eu sau ea. Dar satisfactia de a mai invata ceva nou este imensa. Cand nu ne ies toate din prima, e placut sa auzi vocea calma a lui Cristian Anghel care iti spune ca ”E ok, nu te grabi, mai incearca o data.” Si mai incercam o data... Sunt informatii multe, e multa munca de continuat si dupa ce intalnirea s-a terminat. Dar imi place sa observ ca Mia nici nu stie ca lucreaza; ea vine la curs dand din coada si pleaca la fel de vesela, chiar daca oboseala isi spune cuvantul.
 
Imi doresc ca pe viitor, avand la baza pregatirea riguroasa pe care cei de la Scoala de TAA ne-o ofera, Mia sa fie capabila sa intre in cabinet alaturi de mine si sa fie un factor al schimbarii in cazurile cu care voi lucra”. Dupa prima vizita in cadrul interventiei noastre la „Invingem Autismul”, Lia – care este psiholog, ne spune: „sa va impartasesc ce am surprins eu in urma intalnirii de luni, intalnire dintre catei si copiii cu TSA (tulburari de spectru autist). Au fost cativa copiii cu diferite forme de autism, dar mie mi-au atras atentia cei cu o forma mai grava pentru ca eram curioasa de interactiunea cu patrupezii. Cele mai multe activitati au presupus plimbarea catelului in lesa, magaierea lui sau hranirea lui, jocul cu mingea. Nu toti copiii au acceptat usor ideea de a da cainelui sa manance din mana, dar au acceptat ca acesta sa ia recompensa chiar de langa ei. Altii capatau curaj, dirijand mai intai mana handlerului spre caine. Si ce a fost mai frumos e ca o fetita a acceptat sa ii dea catelusei Gigica din propria ei recompensa alimentara cu care lucreaza in cabinet. Pe de alta parte, am fost atenta si la reactia, rabdarea, trucurile cateilor. Mi s-a parut wow! sa o vad pe Happy the BorderCollie stand linistita in trambulina, in timp ce 1-2 copii sareau in jurul ei.
Abia astept sa mai merg si la alte intalniri. Este extrem de util sa vezi cam pe unde trebuie sa ajungi tu si cainele, ca pregatire, si ce se intampla mai exact in cadrul unei astfel de activitati”.
 
Lia Taranu-Hofnar cu catelusa Mia: "Am avut caini de mica, cu pedigree si fara, si tot timpul am incercat sa fac terapie cu ei (sa ajut oamenii), asa cum am stiut eu. Am simtit ca asta trebuie sa fac, asta este in firea mea.
Si de cand il am pe Toby totul a devenit mult mai intens.
02 July 2017
Sunt deja o echipa sudata foarte bine emotional , iar ca sa se cunoasca mai bine de atat, impreuna vin la Scoala de Terapie.
 
La rugamintea noastra de a ne spune de ce vrea sa faca terapie asistata de animale, Ileana ne spune:
"Am avut caini de mica, cu pedigree si fara, si tot timpul am incercat sa fac terapie cu ei (sa ajut oamenii), asa cum am stiut eu. Am simtit ca asta trebuie sa fac, asta este in firea mea.
Si de cand il am pe Toby totul a devenit mult mai intens.
Pe Toby l-am adoptat in urma cu doi ani. El se afla intr-o conditie precara, iar eu eram cam in aceeasi situatie. A fost dragoste la prima vedere si din prima zi de cand am luat lesa in mana, am fost o echipa. Mi-a salvat viata de doua ori la propriu si vad bucuria din ochii lui atunci cineva il mangaie sau se joaca cu el.
Eu una, imi doresc sa pot ajuta cati mai multi oameni aflati in impas. Si nu vorbesc doar de dizabilitati. Merg pe strada si vad oameni preocupati, cu multe griji si suparari iar Toby se duce glont la ei si ai face sa zambeasca. 
Despre scoala ce sa spun : este o stare de spirit care nu poate fi descrisa. 
La fiecare sedinta de curs invatam lucruri noi, pe care incercam sa le punem in aplicare atunci cand avem posibilitatea. Facem si greseli ca deh...nu toata lumea se naste invatata, dar incercam sa ne corectam si sa pasim mai departe cu zambete. Toby este fericit ca este cu mine pe teren, ca lucram dar ne si distram cu prietenii noi de acolo. 
In drumul spre casa toata lumea ne intreaba unde am fost si noi foarte madri spunem ca venim de la cursuri. :)
Eu lucrez cu Andrei, sufletelul cu sindram Down si tare se mai distreaza cand il pun pe Toby sa faca diverse lucruri invatate la curs. Si drept sa spun, sunt foarte fericita ca il pot ajuta, mai ales ca acum a capatat foarte mare incredere in mine .
 
Nu stiu daca vom intra in echipa de terapie, dar sunt recunoscatoare pentru toate lucrurile invatate la curs si fericita ca am intalnit persoane cu aceleasi preocupari ca mine.
 
Pentru ca vreau sa le arat celor care sufera ca mai exista speranta in spatele usilor inchise, pentru asta imi doresc sa fac terapie asistata de animale. Si pentru ca totul este sa vrem sa daruim bucurie!
16 April 2017
4 aprilie 2017. Astazi, de ziua internationala a animalelor fara stapan, va invit sa aflati povestea catelusei Gigica, gasita pe strada, adoptata si crescuta cu iubire.
 
La numai doua luni, un ghemotoc mic de blanita, zacea in agonie in fata Facultatii de Medicina Veterinara. Printr-o conjunctura aparte, Cristian a gasit-o. I-a zis atunci “hai Gigele, sa te duc la doctor”. Pentru ca avea fracturi la ambele labute de pe partea stanga, aproape niciun medic nu a vrut sa intervina chirurgical, iar soarta ghemotocului se parea ca nu e de partea lui. Dupa multe usi inchise, doctorul Bercaru a fost singurul care a acceptat sa o opereze. Bietul catel a avut tije in oase, iar recuperarea a durat cateva luni bune, timp in care cineva a avut grija in permanenta sa ii fie bine. Cristian a adoptat-o, si el a fost cel care a ingrijit-o; mai mult de atat, el a vazut un mare potential in acest catel si a propus evaluare si dresaj, in vederea formarii unui caine de terapie si activitati.
 
Intre timp, Gigel a crescut, a inceput sa raspunda la nume, iar cand cei din jur si-au dat seama ca de fapt nu este mascul, ci femela, numele i s-a schimbat in Gigica.
 
 
Gigica este exemplul perfect de catel, care odata salvat, devine loial, recunoscator si iubitor. Trecuta prin multe antrenamente, handleri diferiti, tabere de dresaj, zeci de evenimente la fostul loc de munca, Gigica este cel mai iubit catel de catre copii, fiind intotdeauna fericita in preajma lor. Unii vad in ea cel mai frumos catel; altii vad in ea cel mai mic catel, sau cel mai bun, sau cel mai negru, insa eu, mamica ei de acum, vad in ea cel mai bun prieten, gasesc in ea cea mai mare toleranta si acceptare, iar cand ma uit in ochii ei, vad un suflet care ofera iubire neconditionata si afectiune. Impreuna cu ea, eu am invatat ce inseamna sa faci echipa cu un catel si alaturi de ea am ajuns la peste 20.000 de copii. In toti acesti ani, opt la numar, m-am temut si ma tem in continuare ca o voi pierde; si stiu ca va veni si ziua aceea, dar pana atunci Gigica va mai face fericiti cel putin doi copii, copiii mei.
 
Mai sunt multe de spus, iar eu am de povestit zile intregi. Astazi, de ziua internationala a animalelor fara stapan, am sa te rog pe tine - cel care citesti, sa adopti un suflet care are nevoie de tine. O sa iti dai seama ca vei gasi si tu o Gigica a ta, si vei fi recunoscator pentru fiecare fluturat vesel de codita care iti va umple viata de bucurie. Adopta! 
 
Luciana, coordonator proiecteTAAA