13 September 2017

Bucuresti, 30 august. Cateii care ajung la copiii si la batranii aflati in suferinta au ajuns la a treia luna de proiect. “Doctor cu 4 labute” este proiectul care reda bucuria lucrurilor simple, atunci cand in tablou se afla caini special antrenati sa faca asta, avand ca o consecinta imediata o stare de spirit net superioara fata de cea de dinainte de activitate. In luna august au avut loc trei deplasari in tabara pentru copii cu afectiuni oncologice, MagiCAMP – www.magicamp.ro , loc in care Echipa de Terapie si Activitati Asistate de Animale a intalnit 51 de copii. O treime dintre acestia se lupta cu cancerul, aceasta boala grea care le sterge copilaria. In cadrul activitatilor din tabara, care au ca scop “joaca la greu”, au fost integrate si ateliere cu cainii utilitari. “Dresor pentru o zi” este atelierul care i-a invatat pe copii cum sa gestioneze relatia cu un caine, cum sa obtina atentie si motivatie cu ajutorul recompenesei si cum sa execute niste comenzi din dresaj. Unul din beneficiile majore ale prezentei patrupedelor printre copii este acceptarea neconditionata, lucru pe care copiii l-au simtit imediat, fapt care a dat o nota de buna dispozitie activitatilor.

 

„Celelalte doua treimi din copiii intalniti sunt copii aflati in suferinta dupa pierderea cuiva drag din familie – mama, tata, frate, sora – persoane pierdute in urma luptei (necastigate) cu aceasta boala a secolului, cancerul. Aceste ultime doua serii poarta numele de “GRIEF” si au ca scop recuperarea psihica, emotionala si afectiva cu ajutorul psihologilor, a animalelor, a jocurilor si activitatilor planuite din timp, pentru fiecare in parte. Psihologul George Chiriacescu, www.animaetanimus.ro, unul dintre voluntarii din tabara cu rol de terapeut, spune despre activitatile cu cateii urmatoarele: “In cadrul Magicamp este al doilea an cand exista serii de Grief. Acestea sunt serii care au ca scop explicit terapia pe trauma si pierderea unui membru din familie. Mai exact, vorbim despre copiii care au avut experienta decesului unui parinte (sau a ambilor), a unui frate sau sora. 

Interactiunea grupului de terapie cu Echipa de Terapie si Activitati Asistate de Animale a Clubului Cainilor Utilitari a avut un impact extrem de benefic. Momentul la care, in cadrul programului terapeutic al seriilor noastre de Grief, a intrat aceasta activitate cu cateii, a adus imensul beneficiu de a destinde atmosfera generala si de a-i aduce pe copii in prezent intr-o maniera ludica si antrenanta. Au existat si beneficii colaterale, cum ar fi detensionarea in vivo a copiilor carora le era teama de caini sau invatarea decodificarii mesajelor nonverbale ale prietenilor blanosi. Rezultatul general a fost unul de exceptie, copiii capatand mai multa incredere in ei, o mai buna ancorare in prezent si o stare psihica generala imbunatatita.

In luna septembrie, pe langa alte doua deplasari in tabara Magicamp, „Doctor cu 4 labute” va fi gazda unui eveniment care are ca scop integrarea copiilor cu dizabilitati in randul copiilor fara probleme de sanatate fizica si psihica.

Proiectul „Doctor cu 4 labute” se desfasoara pe o perioada de 6 luni si are o valoare totala de 39.180 lei, din care 24.400 lei reprezinta contributia Fundatiei Orange. Proiectul este finantat in cadrul concursului „Sustine un ONG!” editia 2017, prin care Fundatia Orange, www.fundatiaorange.ro, ofera anual fonduri pentru proiecte coordonate de angajati ai Orange Romania. ”

 

Despre Asociația Clubul Câinilor Utilitari

Asociația Clubul Câinilor Utilitari este o organizație non-profit, care se implică în formarea de echipe om-câine de terapie și în activități de căutare și salvare. Asociația dezvoltă proiecte menite să îi ajute pe copiii cu diferite afecțiuni fizice sau emoționale. Pe lângă acestea, se implică activ în proiecte educaționale, cu ajutorul cărora copiii învață cum să interacționeze corect cu animalele și cum să le respecte. Asociația Clubul Câinilor Utilitari are un departament de "căutare și salvare" care se pregătește constant pentru a interveni în caz de calamități naturale. Pentru mai multe informații, va rugăm să accesați www.terapiecuanimale.ro și www.caini-utilitari.ro.

Despre Fundaţia Orange

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Fundaţia Orange dezvoltă proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz şi de educaţie digitală pentru copii din zone defavorizate, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.fundatiaorange.ro.
 

27 August 2016

In vara anului 2014 prima tabara MagiCAMP pentru copiii cu afectiuni oncologice si-a deschis portile. In 2015 si 2016 am fost invitati si noi, Echipa de Terapie Asistata de Animale, sa aducem un strop de bucurie in sufletele copiilor greu incercati. Aici am descooperit ca Tabara MagiCAMP este intr-adevar un loc de vis, unde oameni buni, cu sufletul cald, cu sange clocotind din dorinta de a ajuta, se implica si redau copilaria unor suflete care mult prea devreme au cunoscut greutatile si nedreptatile vietii.

Anul acesta MagiCAMP a gazduit 7 serii de copii cu afectiuni oncologice, o serie Connectiv Camp – pentru copiii cu rani ascunse -  si inca o serie a acelora care au pierdut pe cineva drag. O multime de voluntari au ajutat acesti copii sa treaca peste bariere greu de imaginat.

Echipa noastra s-a alaturat acestor eforturi si am venit in sprijinul copiilor, cu activitati asistate de animale, cu ateliere de lucru si cu blanosi bucurosi sa pupe si sa fie mangaiati. Cele 4 drumuri in Branesti, Dambovita, ne-au umplut sufletul de bucuria faptului ca am putut fi de ajutor, ca am alinat suferinte, ca am daruit si ca am iubit deschis si frumos, cu sufletul, cu inima si cu intreaga fiinta.  Luciana, Ana, Mara, Cristina, Diana, Robin, Andreea si cateii Gigica, Grizzly, Ida, Maya, Happy, toti am fost acolo, am vibrat, am creat legaturi si am daruit zambete. Drumurile noastre catre tabara MagiCAMP s-au intersectat cu cele ale Asociatiei Noi Orizonturi Familia, prietenii nostri dragi care ne-au ajutat cu logistica, cu idei si cu momente artistice, ajungand astfel sa ne unim fortele si sa prestam impreuna in fata celor mari si mici. Oli, Mira si Pongo au intregit tabloul si nu de putine ori ne-am trezit ca impreuna formam o echipa pe cinste, iar seria Connectiv Camp ne-a adus tuturor momente puternice, de traire intensa.

Cele cateva mici suveniruri - poze, diplome si carti, precum si cea mai mare parte din cheltuielile de transport au fost acoperite cu sprijinul unor oameni frumosi, care ne sustin si ne ajuta, dar care doresc sa ramana anonimi. Le multumim lor si le transmitem pe aceasta cale ca micutii au fost tare bucurosi ca au plecat acasa cu ceva de la activitatea cu cateii. Alte suveniruri, cele educative de data aceasta, au fost puse la dispozitie de editura Meteor Press, care ne-au sponsorizat cu 100 de caiete de exercitii pentru asimilarea limbii engleze. Le multumim si le transmitem ca interesul copiilor a fost maxim pentru aceste cadouri.

Ne pregatim sufleteste pentru anul care vine si ne dorim sa avem mai multe ore si zile de voluntariat in cadrul taberei. Ramanem recunoscatori pentru ce avem si incheiem aceasta serie de activitati cu gandul ca uneori totul este efemer si ca bucuriile vietii stau in lucrurile maruntede care trebuie sa invatam cu totii sa ne bucuram.

05 July 2016

Ce ai face daca copilul tau ar avea cancer? Ai spune la fel de nonsalant buna dimineata? Sau buna seara? Oare bucuriile, framantarile si visele voastre ar fi aceleasi? Te intreb pe tine, pentru ca si eu ma intreb pe mine...oare as reusi sa imi fac copilul sa mai rada, sa mai spere, sa mai lupte? M-as apleca mai mult asupra acestei cauze? As dona mai mult? As ajuta mai mult?

„Cancerul la copii este a doua cauza de deces la categoria de varsta 4-15 ani din lume”, spune dr. Monica Dragomir (IOB). „Pentru copil si pentru familia lui, cancerul inseamna o schimbare radicala a stilului de viata. Prioritatea numarul 1 devine supravietuirea, toate celelalte trec in plan secund. Copiii petrec multe ore in cabinetele medicale, fac diverse analize, lipsesc de la scoala sau de la alte evenimente cu prietenii si familia.

MagiCAMP incearca sa le dea putin inapoi din ceea ce le-a fost luat. Adica multa joaca. Joaca la greu!” ne spune site-ul oamenilor care si-au facut un scop in viata din a reda copilaria celor care petrec atat de mult timp in spitale.

Si noi, echipa de Terapie si Activitati Asistate de Animale Bucuresti, vom merge in acest an in tabara pentru copii cu afectiuni oncologice. Joi,7 iulie, vom incerca sa aducem zambetul pe buze acestor suflete greu incercate de soarta. Ne vom deplasa in Branesti, Dambovita si, impreuna cu partenerii nostri – blanosii cei magici - vom face activitati si vom aduce bucurie. Luciana, Ana, Mara, Cristina, Robin si Alex se pregatesc deja de drum.

Anul trecut, echipa noastra s-a deplasat in tabara de doua ori. Daca vrei, poti revedea imagini deosebite din experienta noastra aici http://www.terapiecuanimale.ro/activitatile-noastre.html

In acest an, echipa noastra va avea 4 deplasari in luna iulie.

Te poti implica si tu. Vrem sa lasam fiecarui copil cate o a amintire. Poti sa donezi jucarii, carticele de povesti, de colorat sau poti dona bani in contul de Terapie Asistata de Animale: RO67 RZBR 0000 0600 1318 4882

Ajuta-ne sa ajutam!