12 October 2016

Ce sunt fobiile specifice

In randul tulburarilor anxioase fobia ocupa un loc foarte important, fiind foarte des intalnita si afectand foarte mult viata oamenilor. Ea poate fi definita ca o frica irationala, de intensitate mare, imposibil de controlat sau inlaturat, ce este declansata de animale, oameni, obiecte sau situatii de viata. Ce face ca o fobie sa fie altceva decat o simpla teama este intensiattea emotiei negative, frica sau anxietatea este disproportionata in raport cu pericolul real, reprezentat de obiectul specific sau situatia si contextul socio-cultural. Aparent, pentru ceilalti, persoana „exagereaza”, reactioneaza mult peste limita normala. Ca sa vorbim despre o fobie trebuie sa putem spune ca frica, anxietatea, care sunt insotite de comportamentul de evitare este persistenta, adica are de obicei o vechime de 6 luni sau mai mult. Sunt frici vechi, bine sedimentate, care deja s-au intiparit in comportamentul si personalitatea oamenilor.
O latura specifica a fobiilor sunt cele legate de interactiunea cu animalele. Exista fobii fata de caini, pisici, papagali, serpi, paienjeni, rame, insecte de tot felul, etc. Noi ne vom ocupa doar de fobia fata de caini, fiind si zona noastra de interventie terapeutica in Terapie Asistata de Animale.
 
Manifestarile fobiei
 
Manifestari comportamentale
Copilul sau adultul refuza aproprierea si contactul cu cainii. Fuge de caini, se ascunde, se urca in copaci, de multe ori punandu-si singuri viata in pericol. De exemplu, se sperie de caine si fuge in strada sau se urca in copaci si cade, merge cu bicicleta si intra in copac. Frica este destul de puternica incat persoana sa nu mai gandeasca rational si atunci se pot intampla multe accidente. Persoanele fobice pot deveni agresive cu cainii si stapanii acestora, atat verbal cat si fizic. Apare un puternic comportament de evitare, aceste persoane ajungand sa nu mai iasa din casa de frica unei posibile intalniri cu un caine. Evita mersul in parcuri, la padure, la munte (unde sunt multe stane), si daca ajung undeva unde este un caine pot sa nu mai iasa tot concediul din camera. Cand se intalnesc cu caini, un alt comportament poate fi cel de „inghet”, persoanele paralizeaza de frica. De asemenea, pot plange, pot tipa, pot intra in soc, insotit de tremur si spasme involuntare.
 
Manifestari psihice
Persoanele resimt o frica de o intensitate foarte mare, insotite uneori de furie si agresivitate. Persoana nu este deloc capabila sa gestioneze aceste emotii. De cele mai multe ori frica produce plansul necontrolat. Apar cateodata idei delirante, cum ar fi de exemplu ideea ca va fi atacat si sfasiat de caine. Persoana ajunge sa urasca locuri sau alte persoane doar pentru ca au legatura cu cainii, chiar daca inainte acestea ii erau pe plac. Persoanele cu fobii tind sa devina hiperprotective si in ce ii priveste pe ceilalti, „ferindu-i” de caini pe toti din jurul lor.
 
Manifestari bilogice
Atunci cand se declanseaza criza persoana intra intr-o stare de agitatie interioara foarte puternica, ii creste tensiune arteriala, ii poate scadea brusc glicemia, are pulsul foarte accelerat, i se poate opri respiratia sau are mari dificultati in a respira, nu poate articula cuvintele si uneori ramane total fara glas, are tulburari neurovegetative (dureri de burta, scaune moi, voma) si uneori persoana poate chiar lesina.
 
Sursa fobiilor
Uneori, greu de spus unde isi are originea o fobie, de multe ori fiind nevoie de o analiza profunda, dar de cele mai multe ori ea isi are sursa in experiente negative din trecut (traume legate de interactiunea cu cainii, cum ar fi muscaturi, latrat, alergat, zgariat, etc.) sau isi are sursa intr-o educatie nepotrivita. Fobiile de multe ori se invata la varste foarte mici. De aceea este foarte important ca parintii sa nu isi mai invete copiii ca sunt in pericol daca se intalnesc cu un caine, sa nu ii mai traga de acolo fiind ei la randul lor in panica, sa nu ii mai ia pe sus cand trec pe langa un caine, sa nu ii mai ameninte ca daca nu sunt cuminti ii „mananca catelul”. Cainii nu ataca oamenii din senin, nu poarta boli incurabile si nu se hranesc cu oameni. Este adevarat ca exista si caini care nu sunt sociabili sau au probleme comportamentale, fiind foarte agresivi sau nesuportand copiii, dar este mult mai important ca parintii sa ii invete pe copii cum sa faca diferenta dintre un caine bun si un caine rau si cum sa se comporte in preajma cainilor. Cunoasterea apara si fereste mai bine decat frica.
 
Implicatii ale fobiei
Sunt persoane care vor spune „Si ce este atat de grav daca se teme de caini?”.  Frica, pe langa faptul ca afecteaza direct starea fizica si psihica a persoanei fobice, afecteaza si viata sociala. Aceste persoane ajung sa nu mai mearga in parcuri cu prietenii, sa nu mai iasa din casa, sa isi faca trasee speciale pentru a ajunge undeva, stiind ca pe drum nu sunt caini. Ajung uneori sa ocoleasca foarte mult si sa piarda foarte mult timp si energie, sa renunte la anumiti prieteni, sa nu se mai intalneasca cu ei sau sa nu mai mearga in vizite pentru ca au caini, sa nu mai mearga in concedii la munte sau la mare pentru ca unde trebuie sa se cazeze sunt caini. Dincolo de asta, persoana fobica este perceputa, atunci cand frica se manifesta atat de violent, ca o persoana nebuna, ciudata, si ajunge sa fie izolata, indepartata de grup. De aceea este foarte important ca fobiile sa fie tratate din timp, penrtu a nu le da voie sa se impregneze atat de tare in comportament.
 
Terapia fobiilor
De cele mai multe ori persoanele apeleaza la terapii cognitiv comportamentale sau alte forme de terapii traditionale. Dar si Terapia Asistata de Animale poate fi o varianta demna de luat in seama. Multa vreme s-a creut ca persoanele care sufera de fobii nu pot beneficia de aceasta forma de terapie, dar se pare ca ea are rezultate fantastice in cazul fobiilor. 
 
In cadrul intalnirilor TAA se intampla urmatoarele lucruri:
  • O desensibilizare treptata prin interactiunea pozitiva dintre beneficiar si cainele TAA, fara sa fie nimic fortat sau traumatizant pentru beneficiar
  • Persoanei afectate i se prezinta aspecte legate de comportamentul canin, de trasaturile specifice raselor de caini, reguli de interactiune si comportament in prezenta cainelui, cunoasterea ajutand la diminuarea sentimentului de teama
  • Persoana capata incedere in ea si in caine atunci cand se joaca impreuna, cand executa elemente de dresaj, cand se plimba afara, sau desfasoara alte activitati specifice interactiunii cu cainele (hranire, ingrijire, afectiune fizica, etc.)
  • Dupa ce s-a acomodat cu un caine vom aduce altul in cadrul terapeutic (cainele prieten ramane si el) si astfel cream posibilitatea de a transfera sentimentele si atitudinea pozitiva pe alt caine, la fel de prietenos
  • Incet se ajunge la interactiunea cu alti caini care nu fac parte din echipa TAA
Suportul social este foarte important.
 
 
Alexandru Stoian, psihologul echipei de TAA